YouVersion
Pictograma căutare

Filipeni 3:7-21

Filipeni 3:7-21 BVA

Dar din cauza (descoperirii) lui Cristos, am considerat toate acestea ca fiind o pierdere (acceptabilă). Chiar și acum le consider pe toate ca pe o pierdere care a fost compensată de cunoașterea lui Cristos Isus, Stăpânul meu. Pentru El am acceptat abandonarea tuturor acestor lucruri pe care le evaluez (acum) ca fiind niște gunoaie – ca să Îl câștig pe Cristos. Și doresc că fiu găsit în El, dar nu bazându-mă pe dreptatea mea personală care provine din respectarea legii (mozaice); ci pe aceea care se primește prin credința în Cristos. Ea este acea dreptate pe care o oferă Dumnezeu prin credință. Doresc să Îl cunosc pe El și să beneficiez de forța prin care a fost înviat. Vreau să fiu partener cu El la suferințe și să mă identific cu moartea Lui. Sper ca astfel să beneficiez (și) de înviere. Nu spun că deja mi-am atins acest obiectiv sau că am ajuns la perfecțiune. Dar continui să îmi urmăresc scopul, ca să ajung să obțin „premiul”. De fapt, acest lucru îl dorește și Cristos de la mine; și acesta este motivul pentru care a devenit Stăpânul meu. Fraților, eu nu consider că deja am obținut acel „premiu”. Dar mă concentrez să urmăresc un singur lucru: în timp ce ignor ce este în urma mea, merg spre ce este înainte. Alerg spre punctul final al cursei în care sunt angajat, ca să pot obține premiul chemării cerești oferit de Dumnezeu în Cristos Isus. Acesta este modelul de gândire pe care trebuie să o avem noi toți care suntem maturi (spiritual). Și dacă cineva dintre voi gândește diferit despre vreun (alt) concept, Dumnezeu i-l va clarifica. Dar acele lucruri care formează baza noastră doctrinară comună, (trebuie) să producă în noi același mod de viață. Fraților, luați ca model comportamentul meu și priviți la cei care trăiesc conform exemplului pe care vi l-am oferit. Vă provoc astfel, pentru că sunt mulți care se comportă ca adversari ai crucii lui Cristos. Eu plâng acum, când vă amintesc despre această realitate. Pentru ei, finalul va însemna distrugerea. Dumnezeul lor este stomacul (pe care îl au); și sunt mândri de (unele) lucruri pentru care ar trebui să le fie rușine. Gândirea lor este preocupată cu lucrurile de pe pământ. Dar cetățenia noastră este pentru cer, de unde Îl și așteptăm ca Salvator pe Stăpânul Isus Cristos, care va transforma (atunci) corpurile noastre umile, făcându-le asemănătoare celui glorios pe care îl are El. Și va face acest lucru folosind autoritatea cu care Își subordonează totul.

Video for Filipeni 3:7-21

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Filipeni 3:7-21