YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 10:32-52

Marcu 10:32-52 BVA

Ei erau pe drum și se deplasau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Discipolii erau dezorientați și mergeau panicați după El. Isus i-a chemat din nou pe cei doisprezece discipoli ai Săi în jurul Lui și a început să le vorbească despre lucrurile care urmau să I se întâmple. El le-a zis: „Să știți că mergând la Ierusalim, Fiul Omului va fi predat liderilor preoților și învățătorilor experți ai legii (mozaice). Ei Îl vor duce în fața celor care nu sunt evrei, cu scopul executării Lui. Aceștia Îl vor ridiculiza, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa și Îl vor omorî. Dar după trei zile de la moartea Sa, va învia!” Fiii lui Zebedei care se numeau Iacov și Ioan, au venit la Isus și I-au zis: „Învățătorule, am vrea să ne îndeplinești o dorință.” El le-a zis: „Ce doriți să fac pentru voi?” Iar ei au răspuns: „Să ne oferi locul din dreapta și pe cel din stânga Ta, atunci când vei fi în glorie!” Isus a zis: „Nu știți ce cereți. Oare puteți să beți paharul pe care îl voi bea Eu? Puteți să suportați «botezul» care-Mi va fi administrat?” Ei au zis: „Da, putem!” Iar Isus le-a zis: „Este adevărat că veți bea și voi paharul pe care îl voi bea Eu și că vi se va administra același botez care Mi se va administra întâi Mie; dar nu Eu vă voi oferi cinstea de a sta la dreapta și la stânga Mea. Aceasta este rezervată numai celor pentru care a fost ea pregătită.” În urma acestei discuții, ceilalți zece discipoli s-au supărat pe Iacov și pe Ioan. Dar Isus Și-a chemat discipolii și le-a zis: „Știți că națiunile lumii au guvernatori, cărora superiorii lor le dau ordine în mod autoritar. Dar între voi să nu existe aceeași practică. Ci acela care vrea să dețină autoritatea, să slujească tuturor; și oricine dorește să fie primul între voi, să fie sclavul tuturor celorlalți. Pentru că nici chiar Fiul Omului nu a venit cu pretenția ca să fie slujit, ci cu scopul ca El să slujească și să Își sacrifice viața pentru recuperarea multora!” Mergând, au ajuns în Ierihon. În timp ce Isus Își urma drumul și ieșea din această localitate împreună cu discipolii Săi și cu o mare mulțime de oameni, exista în apropiere un loc în care stătea și cerșea un orb. El se numea Bartimeu și era fiul lui Timeu. Auzind că trece Isus din Nazaret, orbul a început să strige: „Isus, Fiul lui David, ai milă de mine!” Mulți îl certau și îi cereau să tacă; dar el striga și mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit și a zis: „Chemați-l să vină aici!” Orbul a fost chemat, zicându-i-se: „Curaj, omule, ridică-te și hai să mergem. Te cheamă Isus!” Orbul și-a aruncat haina (specifică cerșetorilor) și a venit foarte energic la Isus. El a zis orbului: „Ce dorești să îți fac?” Orbul a răspuns: „Rabuni, să mă ajuți să îmi obțin vederea!” Isus i-a zis: „Du-te; credința ta te-a salvat.” Imediat, acel orb și-a obținut vederea și a mers pe drum după Isus.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Marcu 10:32-52