YouVersion
Pictograma căutare

Matei 20:17-34

Matei 20:17-34 BVA

În timp ce mergea Isus spre Ierusalim, i-a luat separat pe cei doisprezece (discipoli) și le-a zis: „Să știți că din moment ce vom ajunge la Ierusalim, Fiul Omului va fi predat conducerii religioase formate din preoți și din scribi. Ei Îl vor condamna la moarte și Îl vor preda mai departe națiunilor păgâne ca să Îl defăimeze, să Îl bată și să Îl execute prin crucificare; dar a treia zi va învia.” Atunci au venit la Isus cei doi fii care aveau ca tată pe Zebedei, împreună cu mama lor. Ea I s-a închinat, vrând să Îi adreseze o cerere. El a întrebat-o: „Ce vrei?” Iar ea a răspuns: „Să dai ordin ca în Regatul Tău, acești doi fii ai mei să stea unul la dreapta, iar celălalt la stânga Ta.” Răspunzând, Isus a zis: „Nu știți ce cereți! Oare puteți «să beți paharul pe care îl voi bea» Eu și să suportați «botezul» care-Mi va fi administrat?” Ei I-au zis: „Da, putem!” Iar El le-a zis: „Este adevărat că «veți bea paharul» Meu și că veți accepta «botezul» care-Mi va fi administrat; dar nu pot decide Eu cine să stea la dreapta și la stânga Mea; ci aceste locuri sunt rezervate pentru aceia cărora li le-a pregătit Tatăl Meu.” Ceilalți zece (discipoli), când au auzit acest lucru, s-au mâniat pe cei doi frați. Isus i-a chemat și le-a zis: „Știți că liderii celorlalte națiuni ale lumii își exercită funcția în baza ordinelor date de șefii lor în mod dictatorial. În relațiile dintre voi să nu fie așa. Ci oricine vrea să fie mare între voi, să vă fie slujitor; și oricine aspiră să fie primul între voi, să vă fie sclav. Nici Fiul Omului nu a venit pentru a pretinde slujire; ci pentru ca El să-i slujească pe alții și ca să Își ofere viața ca preț pentru răscumpărarea multor oameni.” Când au ieșit din Ierihon, o mare mulțime de oameni a mers după Isus. Erau (acolo) doi orbi care stăteau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus și au început să strige: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” Oamenii îi certau, cerându-le să tacă. Dar ei și mai tare strigau: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” Isus s-a oprit, i-a chemat și le-a zis: „Ce vreți să vă fac?” Ei I-au zis: „Ajută-ne să vedem cu ochii noștri!” Isus a avut milă de ei, S-a atins de ochii lor și imediat cei doi și-au refăcut vederea. Apoi au mers după El.