YouVersion
Pictograma căutare

Luca 9:46-62

Luca 9:46-62 BVA

Apoi au început să discute între ei, pentru ca să știe cine ar fi cel mai mare (în grupul lor). Isus, care știa ce gândeau ei, a luat un copil și l-a pus lângă El. Apoi le-a zis: „Cine primește acest copil în numele Meu, (de fapt) pe Mine Mă primește; și cine Mă primește, Îl primește (și) pe Cel care M-a trimis. Să știți că cine este cel mai mic între voi, (în realitate) este cel mai mare.” Ioan a zis: „Învățătorule, noi am văzut un om care făcea exorcizări în numele Tău; și i-am interzis să le mai facă, pentru că nu aparținea grupului nostru.” Isus i-a răspuns: „Să nu îi mai interziceți acest lucru; pentru că cine nu se manifestă ostil față de voi, este de partea voastră.” Când se apropiase timpul în care Isus urma să fie luat în cer, El a privit spre Ierusalim, decis să meargă acolo. A trimis câțiva reprezentanți de-ai Săi într-un sat locuit de samariteni, ca să Îi pregătească o gazdă. Dar acei oameni nu au acceptat să îl primească – pentru că (de fapt,) Isus urma să meargă în Ierusalim. În urma acestui refuz, discipolii Săi numiți Iacov și Ioan, au zis: „Doamne, vrei să ordonăm să coboare foc din cer și să îi distrugă – așa cum a făcut (altădată) Ilie?” Isus S-a întors spre ei și le-a făcut reproșuri, [zicându-le: „Nu știți ce fel de spirit vă inspiră! Fiul Omului nu a venit să distrugă sufletele oamenilor, ci să le salveze.]” Apoi au plecat în alt sat. În timp ce erau pe drum, un om I-a zis (lui Isus): „Domnule, Te voi urma oriunde vei merge.” Isus i-a răspuns: „Vulpile au culcușurile lor, iar păsările dorm în cuiburi; dar Fiul Omului nu are un loc unde să se odihnească.” A zis altuia: „Vino după Mine!” Acela I-a răspuns: „Domnule, lasă-mă mai întâi să mă duc să îl îngrijesc pe tatăl meu până va muri!” Dar Isus i-a zis: „Lasă pe acești oameni să se îngrijească reciproc, iar tu du-te și proclamă Regatul lui Dumnezeu!” Altul I-a zis (lui Isus): „Te voi urma, dar permite-mi ca mai întâi să mă duc să spun «La revedere!» familiei mele!” Isus i-a răspuns: „Nimeni nu se califică pentru Regatul lui Dumnezeu dacă după ce a luat plugul de coarne, privește înapoi!”

Citește Luca 9