În timp ce unii vorbeau despre pietrele cu care era împodobit Templul și despre jertfele din el, Isus le-a zis: „Va veni timpul când nu vor mai rămâne două pietre împreună; ci totul va fi dărâmat!” Ei L-au întrebat: „Învățătorule, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și ce anume le va preceda?” Isus a răspuns: „Fiți atenți să nu vă înșele cineva. Pentru că vor veni mulți în numele Meu și vor zice «Eu sunt Cristos!» și «Timpul a expirat!». Să nu îi urmați. Când veți auzi despre existența unor conflicte armate și despre revolte, să nu vă speriați; pentru că trebuie ca acestea să se întâmple mai întâi. Dar nu atunci va veni sfârșitul.” Apoi le-a zis: „O națiune va intra în conflict cu alta și un regat se va revolta împotriva altuia. În anumite zone vor fi mari cutremure de pământ, iar în altele va fi foamete și vor apărea epidemii. Se vor întâmpla lucruri înfricoșătoare și își vor face apariția fenomene cosmice interpretabile. Dar înainte de toate acestea, vă vor aresta și vă vor persecuta. Vă vor preda liderilor sinagogilor și vă vor băga în închisori. Din cauza numelui Meu, veți fi determinați să ajungeți în fața regilor și înaintea guvernatorilor. Vi se vor întâmpla aceste lucruri ca să aveți ocazia să faceți declarații în fața lor. Rețineți că nu va trebui să vă pregătiți răspunsurile (apărării voastre); pentru că vă voi asigura cuvintele și înțelepciunea pentru care dușmanii voștri nu vor găsi replică! Veți fi predați lor chiar și de cei care vă sunt părinți, frați, rude și prieteni. Și unii dintre voi vor fi omorâți. Din cauza numelui Meu, veți suporta ura tuturor. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va distruge. Răbdând, vă veți salva sufletul. Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de armate, să știți că în scurt timp va fi distrus. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munți. Cei din Ierusalim, să plece de-acolo; iar aceia care vor fi pe câmp, să nu (mai) intre în el. Acele zile vor aduce pedeapsa care va fi în conformitate cu ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate atunci și de cele care vor alăpta; pentru că poporul acestei țări va ajunge într-o mare dificultate. Unii vor fi tăiați cu sabia, iar alții vor fi duși ca prizonieri în toate țările. Ierusalimul va fi călcat în picioare de către (celelalte) națiuni până va expira timpul lor.
Citește Luca 21
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 21:5-24
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri