YouVersion
Pictograma căutare

Luca 2:22-35

Luca 2:22-35 BVA

După ce au trecut zilele stabilite prin legea dată prin Moise referitoare la purificarea lor, Iosif și Maria au dus Copilul la Ierusalim, ca să Îl dedice lui Iahve. Aceasta era prevederea legii lui Iahve: dacă primul copil este băiat, va fi oferit lui Iahve. Ei au respectat această regulă care spunea că I se va oferi lui Iahve un sacrificiu (ca înlocuitor al copilului) format dintr-o pereche de turturele sau din doi pui de porumbel. În Ierusalim era un om care se numea Simeon. El era religios, corect (în relația lui cu Iahve) și aștepta ca Israel să fie salvat de Dumnezeu. Spiritul Sfânt care îl ghida, îl anunțase că nu va muri înainte să Îl vadă pe Cristos – pe Cel Trimis de Iahve. Simeon a venit în Templu impulsionat de Spiritul Sfânt, tocmai atunci când Copilul Isus a fost adus de părinții Lui ca să respecte poruncile legii referitoare la El. Simeon L-a luat pe brațe și a binecuvântat apoi pe Dumnezeu, zicând: „Stăpâne, de-acum eliberează-l pe sclavul Tău în pace, așa cum ai promis; pentru că am văzut salvarea pe care ai trimis-o și pe care o pregătiseși în prezența tuturor popoarelor. Ea este lumina care a fost revelată tuturor națiunilor și care va fi gloria poporului Tău – Israel!” Tatăl și mama Copilului se mirau de cuvintele pe care le spunea Simeon (despre El). Acesta i-a binecuvântat și a zis mamei Lui care se numea Maria: „Acest Copil este destinat să fie cauza căderii și a ridicării multora din Israel. El va fi remarcat prin opoziția pe care o va suporta din partea oamenilor. Chiar și sufletul tău va fi «penetrat de o sabie», atunci când mulți își vor prezenta în public concluziile lor (cu privire la El).”

Citește Luca 2

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Luca 2:22-35