YouVersion
Pictograma căutare

Luca 19:11-27

Luca 19:11-27 BVA

În timp ce ascultau ei aceste lucruri, fiind aproape de Ierusalim, Isus a mai spus o parabolă pentru cei care credeau că Regatul lui Dumnezeu își va face apariția în scurt timp. În consecință, El le-a zis: „Un nobil a plecat într-o țară îndepărtată, de unde urma să revină după ce era investit ca rege. A chemat zece sclavi și le-a dat zece mine, zicându-le: «Faceți comerț cu ele până voi reveni!» Dar concetățenii lui îl urau; și au trimis o delegație cu următorul mesaj: «Nu vrem ca acest om să fie regele nostru!» Când a revenit după ce și-a luat regatul, a dat ordin să vină sclavii cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare din comerțul făcut cu ei. Primul și-a prezentat raportul, zicând: «Stăpâne, cu mina ta am mai câștigat alte zece mine!» El i-a zis: «Excelent! Ești un sclav bun! Fiindcă ai demonstrat că ești capabil să administrezi bine puține lucruri, primești din partea mea dreptul de a administra zece orașe!» A venit al doilea (sclav) și a zis: «Stăpâne, cu mina ta am mai câștigat alte cinci mine!» El i-a zis: «Îți ofer și ție dreptul de a administra cinci orașe!» Un alt sclav, i-a zis: «Stăpâne, poftim mina pe care am păstrat-o într-un prosop; pentru că mi-a fost frică, știind că ești un om dur care ia de unde nu a pus și care seceră ce nu a semănat…» Stăpânul i-a zis: «Sclav rău, te voi judeca în conformitate cu afirmațiile tale. Deci știai că sunt un om dur, care ia de unde nu a pus și care seceră ce nu a semănat. În acest caz, de ce nu ai dus banii la cei care se ocupă cu schimbul lor, ca să îi fi luat înapoi cu dobândă?» Apoi le-a zis celor care erau prezenți acolo: «Luați-i mina și dați-o celui care are zece mine!» Ei i-au zis: «Stăpâne, el are (deja) zece mine!» Dar el le-a răspuns: «Da, celui care are, i se va (mai) da; dar celui care nu are, i se va lua chiar și ce are! Iar despre dușmanii mei care mi-au refuzat dreptul de a guverna, am decis să îi aduc aici și să fie omorâți în fața mea!»”

Citește Luca 19

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Luca 19:11-27