Dar în timp ce Zaharia era în slujbă pentru Dumnezeu împreună cu grupul de care aparținea, conform regulamentului preoților, el a fost desemnat prin tragere la sorți să intre în templul lui Iahve ca să tămâieze. În timpul ceremonialului tămâierii, toți ceilalți închinători se rugau afară. Atunci, înaintea lui Zaharia a apărut un înger al lui Iahve, stând în picioare la dreapta altarului destinat tămâierii. Zaharia a fost surprins de prezența lui și i-a fost frică. Dar îngerul i-a zis: „Zaharia, nu te speria! Te anunț că rugăciunea ta a fost luată în considerare. În consecință, Elisabeta, soția ta, îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o sursă de bucurie și vei avea motive să fii vesel; iar de nașterea lui se vor mai bucura mulți (alți) oameni. El va fi mare înaintea lui Iahve. Nu va consuma nici vin, nici vreo altă băutură alcoolică; și se va umple de Spirit Sfânt înainte de a se naște. Îi va readuce pe mulți dintre descendenții lui Israel la Dumnezeul lor numit Iahve. Va merge înaintea Lui într-un mod asemănător spiritului și autorității lui Ilie, cu scopul refacerii relațiilor între părinți și copii. Va readuce pe cei sfidători la modul înțelept de viață al celor corecți, pregătind astfel poporul pentru Iahve.” Zaharia i-a zis îngerului: „Eu împreună cu soția mea, suntem deja prea bătrâni! Cum garantezi că se va întâmpla ce mi-ai spus?” Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, cel care stă în prezența lui Dumnezeu. Am fost trimis la tine ca să îți comunic această veste bună. Pentru că nu ai crezut că lucrurile prezise de mine se vor întâmpla la momentul potrivit, vei deveni mut. Nu vei mai putea vorbi până în ziua când se va întâmpla ce ți-am spus.” Mulțimea de oameni îl aștepta pe Zaharia să iasă și se mira de întârzierea lui în templu. Când a ieșit, nu a (mai) putut să le vorbească. Atunci ei au înțeles că Zaharia avusese o viziune în templu. El a început să comunice cu ei prin semne, pentru că devenise mut. Când și-a terminat slujba, Zaharia s-a dus acasă. După un timp, soția lui care se numea Elisabeta, a rămas însărcinată. În primele cinci luni, ea a păstrat secret acest lucru, zicându-și: „Ce mi se întâmplă, are o singură explicație: Iahve a decis să mă scape de desconsiderarea oamenilor față de mine!”
Citește Luca 1
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 1:8-25
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri