YouVersion
Pictograma căutare

Iacov 5:1-12

Iacov 5:1-12 BVA

Am acum ceva (special) de spus vouă, bogaților. Plângeți și jeliți-vă (anticipat) din cauza dezastrelor care vor veni peste voi. Bogățiile voastre au putrezit; și hainele voastre au fost mâncate de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit; iar această oxidare va fi proba adusă împotriva voastră. Corpul vostru va fi mâncat de ea ca de foc! Voi v-ați adunat bogății (chiar și) în ultimele zile (ale existenței pământului). Nu i-ați retribuit pe cei care au lucrat pentru voi secerându-vă recoltele. Ei strigă să fie ajutați; iar Stăpânul care este omnipotent, i-a auzit. Ați trăit pe pământ în lux și în satisfacerea plăcerilor voastre personale. V-ați îmbuibat în ziua înjunghierii… Ați condamnat și ați omorât pe cel corect care nu vi s-a opus! Frații mei, până la venirea Stăpânului, voi să suportați cu răbdare tot ce vi se întâmplă. Agricultorul așteaptă cu răbdare ca pământul să fie udat de ploaia care vine la început și la sfârșit de sezon, pentru ca să poată culege apoi recolta valoroasă a pământului. Și voi trebuie să aveți (aceeași) răbdare; și astfel să vă edificați inimile, pentru că venirea Stăpânului este aproape. Fraților, nu mai formulați plângeri unii împotriva altora, ca să nu fiți condamnați la Judecată. Să știți că Judecătorul este chiar la ușă… Frații mei, luați ca exemplu de suferință și de răbdare pe profeții care au vorbit în numele lui Iahve. Desigur, noi îi considerăm fericiți pe cei care au demonstrat răbdare (prin modul lor de viață). De exemplu, ați auzit despre răbdarea lui Iov; și ați văzut cum a finalizat Iahve acest caz; pentru că El este plin de compasiune și de milă. Frații mei, înainte de orice să rețineți că nu trebuie să jurați nici pe cer, nici pe pământ și nici să nu folosiți vreo altă formulă de jurământ. Ci când spuneți „Da!”, să fie „Da!” și în realitate; iar când spuneți „Nu!”, să rămână definitiv „Nu!”, ca să nu fiți condamnați.

Citește Iacov 5