Evrei 5:1-10

Orice mare preot este ales dintre oameni și pus în această funcție ca să facă o slujbă pentru ei în fața lui Dumnezeu. El trebuie să aducă daruri și să sacrifice animale pentru păcatele lor. Dar marele preot este și el imperfect în multe feluri; iar acest fapt îl determină să fie blând cu cei care sunt ignoranți și dezorientați. Apoi, pentru că are unele puncte slabe, trebuie să aducă înaintea lui Dumnezeu sacrificii și pentru păcatele lui, nu doar pentru ale poporului. Nimeni nu se autopropune ca mare preot; ci Dumnezeu oferă această onoare printr-o invitație (specială), așa cum s-a întâmplat cu Aaron. În mod asemănător, nici Cristos nu Și-a luat singur gloria de Mare Preot; ci o are de la Cel care I-a spus: „Tu ești Fiul Meu. Te-am născut astăzi!”. Iar în altă Scriptură, scrie: „Tu ești permanent preot, la fel ca Melhisedec.” În timpul vieții Lui (trăite) pe pământ, Fiul S-a rugat lui Dumnezeu cu strigăte și cu lacrimi, cerându-I să Îl salveze de la moarte. Iar Tatăl L-a auzit, pentru că Fiul a avut reverență față de El. Și chiar dacă era Fiul lui Dumnezeu, prin toate adversitățile pe care le-a suportat, El a învățat ascultarea (de Tatăl Său). Apoi, după ce a fost dovedit ca perfect (ascultător de Tatăl), a devenit sursa unei salvări eterne pentru cei care ascultă de El. Și astfel, Dumnezeu l-a numit Mare Preot – conform modelului oferit de Melhisedec.