Fraților, noi avem astfel curajul să intrăm în acel „Loc Foarte Sfânt” în baza sângelui lui Isus. Intrarea noastră acolo se poate face acum mergând pe un „drum” nou și viu inaugurat de corpul Său (sacrificat) care a fost simbolizat de acea perdea (din templu). Pentru că avem un Mare Preot desemnat să facă slujba în Casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă sinceră, plină de credință, având conștiința curățată de lucrurile rele și fiind spălați fizic cu o apă curată. Să ne preocupe în mod serios păstrarea speranței noastre; pentru că Cel care a făcut promisiunea, Și-o va respecta! Să fim atenți unii la alții ca să ne încurajăm reciproc pentru a trăi în dragoste, făcând fapte bune. Să nu renunțăm la întrunirile noastre, așa cum este obiceiul unora; ci (atunci când ne adunăm), să ne încurajăm unii pe alții, având în vedere faptul că acea Zi se apropie. Dacă după ce ni s-a prezentat adevărul și îl cunoaștem, noi păcătuim în mod intenționat, nu mai există niciun (alt) sacrificiu pentru (acel) păcat; ci urmează să așteptăm plini de frică judecata și focul care va arde (continuu) pe cei care I se opun lui Dumnezeu! Oricine încalcă legea lui Moise, este omorât fără să i se acorde milă, în baza declarației făcute de doi sau trei martori. Dar pedeapsa pentru un om care desconsideră pe Fiul lui Dumnezeu, trebuie să fie mult mai severă; pentru că el profanează sângele „Legământului” care îl sfințise. Astfel, acel om va fi vinovat și de insultă la adresa Spiritului harului. Noi știm cine este Cel care a spus: „Răzbunarea Îmi aparține. Eu voi oferi recompensa adecvată faptelor!” Apoi tot El a mai zis: „Iahve Își va judeca poporul!” Deci este un lucru teribil să ajungi (într-o asemenea stare) în mâinile lui Dumnezeu! Amintiți-vă de zilele de la început. Atunci, după ce ați primit lumina, ați trăit tensiunea multor lupte și a adversităților pe care le-ați suportat. De multe ori ați fost abuzați în mod public și persecutați. Altă dată v-ați identificat cu cei care suportau același tratament. Ați ajutat pe cei care sufereau detenția și ați acceptat cu bucurie confiscarea bunurilor voastre (materiale), știind că aveți în cer ceva mai bun care rămâne pentru eternitate. Deci să nu abandonați acea încredere care vă va aduce o mare recompensă. Aveți nevoie doar de răbdare; pentru ca după ce ați făcut ce dorește Dumnezeu, să puteți primi ce v-a promis El. Va mai trece puțin timp și „Cel care urmează să vină, va veni fără să întârzie! Omul corect, care este al Meu, va trăi prin credință. Dar nu îl voi mai agrea dacă va ajunge să fie din nou fără ea!” Totuși, noi nu suntem dintre cei care vor fi astfel pierduți, ci dintre aceia care au credință și sunt salvați.
Citește Evrei 10
Partajează
Compară toate versiunile: Evrei 10:19-39
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri