Isaac a semănat semințe în terenurile agricole ale acelei țări; și în același an a strâns o recoltă de o sută de ori mai mare decât cantitatea de semințe folosite pentru însămânțare. S-a întâmplat astfel, pentru că Iahve l-a binecuvântat. El s-a îmbogățit și a continuat să își mărească averea până când a ajuns foarte bogat. Avea turme de oi, cirezi de vite și mulți (sclavi-)servitori; iar filistenii îl invidiau. Aceștia au astupat toate fântânile pe care sclavii tatălui lui – Avraam –, le săpaseră în timp ce acesta încă trăia. Ei le-au umplut cu pământ… Abimelec i-a zis lui Isaac: „Pleacă din zona noastră, pentru că ai ajuns să ai o forță mai mare decât a noastră.” Atunci Isaac a plecat de acolo și și-a stabilit tabăra în valea Gherar, unde a și locuit. El a desfundat fântânile care fuseseră săpate pe vremea tatălui lui – Avraam; pentru că filistenii le astupaseră după moartea lui. Le-a dat aceleași nume pe care li le pusese inițial tatăl lui. Sclavii lui Isaac au săpat în vale(a Gherar) și au descoperit acolo un izvor cu apă bună. Atunci păstorii din Gherar s-au certat cu păstorii lui Isaac, zicându-le: „Apa este a noastră.” Isaac a numit fântâna Esec, pentru că localnicii au fost nedrepți cu el. Apoi au săpat o altă fântână; dar ei s-au certat și pentru aceea. Și astfel au numit-o Sitna. Isaac a plecat de acolo și a săpat o altă fântână pentru care nu s-au mai certat. Atunci a numit-o Rehobot, zicând: „Acum Iahve ne-a făcut loc și vom fi prosperi în țară.” De acolo a plecat la Beer-Șeba. În acea noapte, Iahve i S-a revelat și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău – Avraam; să nu îți fie frică (aici), pentru că Eu sunt cu tine! Te voi binecuvânta și îți voi înmulți urmașii datorită (promisiunii pe care i-am făcut-o) sclavului Meu numit Avraam.” Isaac a construit acolo un altar și a invocat Numele lui Iahve. El și-a instalat cortul în acel loc, iar sclavii lui au săpat (și) acolo o fântână. Apoi Abimelec a venit la el din Gherar, împreună cu Ahuzat care era consilierul lui, și cu Pihol care era comandantul armatei. Isaac i-a întrebat: „De ce ați venit la mine după ce m-ați urât și m-ați alungat dintre voi?” Ei i-au răspuns: „Vedem clar că Iahve te susține; și ne-am gândit că trebuie să facem un pact cu jurământ. Doresc ca el să fie parte a unui legământ între noi. Promite-ne că nu ne vei face niciun rău, exact cum nici noi nu ne-am atins de tine și ți-am făcut doar bine când te-am lăsat să pleci liniștit. Acum (recunoaștem că) tu ești binecuvântat de Iahve!” Isaac i-a invitat la masă, unde au fost serviți din abundență; iar ei au mâncat și au băut. A doua zi, dimineața, s-au sculat devreme și au ratificat împreună legământul. Apoi Isaac i-a lăsat să se întoarcă (acasă). Ei au plecat mulțumiți de la el. În aceeași zi, sclavii lui Isaac au venit și l-au anunțat despre fântâna pe care o săpaseră. Ei i-au zis: „Am ajuns la apă!” El a numit acea fântână Șeba. Și acest fapt explică de ce, până astăzi, numele orașului este Beer-Șeba.
Citește Geneza 26
Partajează
Compară toate versiunile: Geneza 26:12-33
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri