YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 25:29-34

Geneza 25:29-34 BVA

Odată, în timp ce Iacov făcea o ciorbă, Esau a venit obosit de pe câmp. El i-a zis lui Iacov: „Dă-mi să mănânc din această ciorbă de culoare roșie, pentru că sunt extrem de obosit!” Acest fapt explică de ce Esau a mai fost numit și Edom. Iacov i-a răspuns: „Vinde-mi mai întâi drepturile tale care decurg din faptul că te-ai născut primul (în familia părinților noștri)!” Esau a zis: „Sunt aproape mort…; ce valoare mai are pentru mine faptul că sunt primul-născut?” Iacov i-a zis: „Mai întâi jură-mi (că renunți la el și că mi-l dai mie)!”. Esau i-a jurat; și astfel (în schimbul unei ciorbe) i-a vândut lui Iacov dreptul de prim-născut. Apoi Iacov i-a dat lui Esau pâine și ciorbă de linte. El a mâncat și a băut; apoi s-a sculat și a plecat. Astfel și-a desconsiderat Esau dreptul de prim-născut.