YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 22:1-18

Geneza 22:1-18 BVA

După toate acestea, Dumnezeu l-a trecut pe Avraam printr-un examen, zicându-i: „Avraam!” El a răspuns: „Sunt aici(, Doamne).” Dumnezeu i-a spus: „Ia-l pe fiul tău care se numește Isaac și care este singurul tău fiu ce provine din tine (și Sara). Împreună cu acest fiu pe care-l iubești, du-te în zona Moria pe unul dintre munții despre care îți voi spune; și sacrifică-l acolo exact ca pe un animal oferit integral (pe altar).” Avraam s-a sculat dimineața devreme și a pus șaua pe măgar. Apoi i-a luat pe doi dintre slujitori împreună cu fiul lui numit Isaac, a tăiat lemne (de foc) pentru arderea integrală (a sacrificiului de pe altar) și a plecat spre locul despre care îi spusese Dumnezeu. A treia zi, Avraam a privit spre orizont și a văzut locul de la mare distanță. Atunci el le-a zis slujitorilor: „Rămâneți aici împreună cu măgarul; eu și băiatul vom merge până acolo, ne vom închina și apoi ne vom întoarce la voi.” Avraam a luat lemnele pentru sacrificiul care urma să ardă integral și le-a pus în spatele fiului lui numit Isaac; iar el a dus focul și cuțitul. Astfel se deplasau cei doi împreună. Isaac i-a zis tatălui lui care se numea Avraam: „Tată!” El a răspuns: „Da, fiule.”. Atunci Isaac l-a întrebat: „Observ că avem focul și lemnele; dar unde este mielul pentru sacrificiul integral (de pe altar)?” Avraam i-a răspuns: „Fiule, Dumnezeu în mod personal va avea grijă să ne ofere mielul pentru acest sacrificiu.” Și astfel, cei doi și-au continuat drumul împreună până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l arătase lui Avraam. El a construit acolo un altar și a așezat lemnele pe el. Apoi l-a legat pe fiul lui care se numea Isaac și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Atunci și-a întins mâna și a luat cuțitul, intenționând să îl înjunghie pe fiul lui. Dar Îngerul lui Iahve l-a strigat din cer: „Avraam! Avraam!” El a răspuns: „Sunt aici.” Atunci Îngerul i-a zis: „Să nu pui mâna pe copil. Nu îi face nimic (rău); pentru că acum știu că te temi de Dumnezeu. Și ai demonstrat acest lucru prin faptul că acceptând să asculți de Mine, nu ai scăpat (de la moarte) nici măcar pe singurul tău fiu.” Atunci Avraam a privit înainte și a văzut un berbec care își încurcase coarnele într-un tufiș. S-a dus, a luat berbecul, l-a sacrificat și l-a ars total (pe altar) în locul fiului lui. Avraam a numit acel loc „Iahve va avea grijă”. Acest fapt explică de ce se spune și astăzi: „Pe muntele unde Iahve va avea grijă.” Îngerul lui Iahve l-a strigat pe Avraam din cer pentru a doua oară; și i-a vorbit astfel: „Iahve îți zice: «Jur pe Mine Însumi: pentru că ai făcut acest lucru și nu l-ai scăpat (de la moarte) pe singurul tău fiu iubit (pentru ca să asculți de Mine), te voi binecuvânta din abundență și îți voi înmulți foarte mult urmașii. Ei vor deveni atât de numeroși, încât vor fi ca stelele din cer și ca nisipul de pe malul mării. Descendenții tăi vor deveni proprietarii orașelor dușmanilor lor. Și pentru că M-ai ascultat, prin ‘sămânța’ ta vor fi binecuvântate toate popoarele pământului.»!”

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Geneza 22:1-18