După ce Avram s-a întors de la înfrângerea lui Chedorlaomer și a regilor coalizați cu el, regele din Sodoma venea în întâmpinarea lui în valea Șave, adică Valea Regelui. Melhisedec, regele Salemului venise și el, aducând pâine și vin. Acest Melhisedec era (în același timp și) preot al Dumnezeului-Foarte-Înalt. El l-a binecuvântat pe Avram, zicând: „Avram să fie binecuvântat de Dumnezeul-Foarte-Înalt care este Creatorul cerului și al pământului. Să fii binecuvântat de Dumnezeul-Foarte-Înalt, Cel care te-a făcut capabil să obții victoria împotriva dușmanilor (noștri)!” Atunci Avram i-a dat (lui Melhisedec) a zecea parte din tot ce avea. Apoi regele din Sodoma i-a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii și păstrează bunurile pentru tine!” Dar Avram i-a răspuns regelui Sodomei: „Am pronunțat un jurământ în fața lui Iahve care este Dumnezeul-Foarte-Înalt – Creatorul cerului și al pământului; am zis atunci că nu voi lua nici măcar un fir de ață sau vreo curea de sandală din tot ce este al tău. Nu vreau să pretinzi (cândva) că l-ai îmbogățit pe Avram! Eu nu voi lua nimic, cu excepția hranei pe care au mâncat-o oamenii mei și a recompensei oferită celor care au mers împreună cu mine – Aner, Eșcol și Mamre. Ei pot să își ia retribuția pe care o merită!”
Citește Geneza 14
Partajează
Compară toate versiunile: Geneza 14:17-24
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri