Plin de mânie, regele și-a lăsat paharul de vin și a ieșit în grădina palatului. Dar Haman a rămas să pledeze pentru viața lui înaintea reginei Estera – pentru că înțelesese că regele deja decisese omorârea lui. Când s-a întors regele din grădina palatului în sala de mese, l-a găsit pe Haman stând (aplecat) pe patul pe care stătea Estera. Atunci regele a zis: „Cum?! Vrei să o mai și convingi pe regină (să nu fi omorât) chiar la mine în palat, în prezența mea?” Imediat după ce regele a spus aceste cuvinte, i-au și acoperit fața lui Haman. Harbona – unul dintre eunucii care îi slujeau regelui – a zis: „Să știți că există deja spânzurătoarea înaltă de cincizeci de coți, pe care o făcuse Haman pentru Mardoheu care vorbise pentru binele regelui. Ea este instalată în curtea casei lui Haman.” Regele a zis: „Spânzurați-l pe ea!” Ei l-au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea instalată chiar de el pentru Mardoheu; și astfel a încetat mânia regelui.
Citește Estera 7
Partajează
Compară toate versiunile: Estera 7:7-10
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri