YouVersion
Pictograma căutare

Faptele apostolilor 18:18-28

Faptele apostolilor 18:18-28 BVA

Pavel a rămas mai mult timp în Corint. Apoi, după ce a salutat frații, a plecat spre Siria împreună cu Acuila și cu Priscila. În localitatea Chencrea, Pavel s-a tuns, respectând astfel un jurământ pe care îl făcuse. După ce au ajuns în Efes, Pavel s-a despărțit de cei doi care îl însoțiseră. Apoi a intrat în sinagogă și a vorbit cu iudeii. Ei l-au rugat să rămână mai mult timp acolo; dar Pavel i-a refuzat; și după ce i-a salutat, a plecat zicând: „[Sunt obligat să mă duc la Ierusalim pentru a participa la următoarea sărbătoare.] Dacă Dumnezeu îmi va permite, mă voi întoarce la voi!” Apoi el a plecat din Efes, călătorind pe mare. După ce a coborât (din corabie) la Cezareea, a mers la Ierusalim, unde a vizitat comunitatea creștinilor. A plecat apoi în Antiohia; dar nu a stat mult timp acolo, ci a călătorit mai departe spre Galatia și spre Frigia. În aceste provincii, el s-a oprit ca să îi încurajeze pe discipoli. În Efes venise un iudeu care provenea din Alexandria. El era un bun orator și cunoștea bine Scripturile. Fusese instruit cu privire la „metoda (Stăpânu)lui Isus” și vorbea oamenilor cu mult entuziasm, fiind foarte minuțios când Îl prezenta pe Isus. Totuși, el nu cunoștea decât botezul lui Ioan. Când au văzut curajul cu care vorbea în sinagogă, Acuila și Priscila l-au luat împreună cu ei și i-au prezentat mai detaliat această „metodă a lui Dumnezeu”. Pentru că el dorea să se ducă în Ahaia, frații l-au aprobat și au scris discipolilor o recomandare pentru el. După ce a ajuns acolo, cei care deveniseră credincioși beneficiind de harul lui Dumnezeu, au fost încurajați văzându-l cum îi combătea pe iudei demonstrându-le cu texte din Scripturi că Isus este Cel care se numește Cristos.