Trecând prin Amfipoli și prin Apolonia, Pavel împreună cu Sila au ajuns la Tesalonic. Acolo exista o sinagogă (a iudeilor). Conform obiceiului lui, Pavel a intrat în sinagogă; și în trei zile de Sabat a discutat cu ei din Scripturi, explicând și demonstrând că ele vorbesc despre suferința, moartea și învierea lui Cristos. El le spunea apoi: „Acest Isus despre care v-am vorbit, este, de fapt, Cristos!” Unii dintre iudei împreună cu mai mulți greci care aveau reverență față de Dumnezeu, au fost convinși și au acceptat ce spuneau Pavel și Sila. Acestui grup i s-a alăturat și unul format din femei respectate în (acel) oraș. Dar iudeii care nu crezuseră, au devenit invidioși. Atunci ei au adunat un grup de oameni răi pe care i-au găsit în piață și au provocat dezordine în oraș. Au intrat cu forța în casa lui Iason, căutând pe Pavel și pe Sila ca să îi aducă în fața poporului. Dar pentru că nu i-au găsit acolo, au luat cu forța pe Iason și pe câțiva frați și i-au dus în fața guvernatorilor orașului, unde au strigat despre ei astfel: „Acești oameni care au întors lumea pe dos, au venit și aici, iar Iason i-a primit în casa lui. Toți aceștia nu respectă decretele Cezarului și susțin că există un alt Rege care se numește Isus!” Atât oamenii adunați, cât și guvernatorii au fost deranjați când au auzit aceste lucruri. Ei au eliberat pe Iason și pe ceilalți numai după ce aceștia au plătit o sumă de bani. După ce s-a înnoptat, frații au trimis imediat pe Pavel și pe Sila la Bereea. Când au ajuns acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. Aceia erau mai receptivi decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu mult entuziasm și comparau mesajul predicilor cu Scripturile, ca să testeze corectitudinea lui. În consecință, multe femei grecoaice care aveau poziții sociale respectabile și mulți alți bărbați, au crezut. Dar când au constatat că Pavel proclama Cuvântul lui Dumnezeu și în Bereea, iudeii din Tesalonic au venit acolo ca să provoace oamenii la revoltă împotriva lui. Atunci frații l-au condus pe Pavel până spre mare, în timp ce Sila și Timotei au rămas în Bereea. Cei care au mers cu Pavel, l-au escortat până la Atena. Apoi au plecat ca să îi anunțe pe Sila și pe Timotei să vină cât pot de repede la el. În timp ce îi aștepta Pavel în Atena, a fost foarte provocat de idolatria orașului. În sinagogă avea discuții cu iudei și cu oameni care manifestau reverență față de Dumnezeu; iar în piață vorbea în fiecare zi cu cei pe care îi întâlnea acolo. Unii dintre filosofii epicurieni și stoici, au avut unele discuții cu el. Apoi unii dintre ei au zis: „Ce vrea să spună acest vorbitor mediocru?” Dar când au auzit că vorbește despre Isus și despre înviere, alții au zis: „Probabil are discursuri despre niște zei pe care încă nu îi cunoaștem!” Atunci l-au invitat în Areopag și i-au zis: „Dorim să auzim care este noutatea despre care vorbești tu! Ne-ai făcut curioși, pentru că mesajul tău ni se pare ciudat.” (Toți atenienii și ceilalți străini care locuiau în acel oraș aveau obiceiul să spună sau să asculte noutăți.)