Pavel, apostol al lui Cristos Isus conform deciziei lui Dumnezeu, trimis să vorbească despre viața promisă care este în Cristos Isus: pentru Timotei, copilul (meu) iubit – har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Stăpânul nostru! Atunci când te amintesc în rugăciunile mele pe care le fac în mod consecvent, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tine. El este Dumnezeul Căruia Îi slujesc la fel ca strămoșii mei, având o conștiință curată. Îmi amintesc de lacrimile tale și doresc să te văd, ca să devin plin de bucurie. Cu privire la tine îmi mai amintesc și despre credința ta sinceră. Aceasta a existat întâi în bunica ta, Lois, și apoi în mama ta, Eunice; iar acum sunt convins că o ai și tu. Având în vedere acest lucru, îți amintesc să alimentezi flacăra darului lui Dumnezeu care deja ți-a fost oferit prin punerea mâinilor mele pe(ste) tine. Dumnezeu nu ne-a dat un spirit de timiditate, ci unul care ne oferă curaj, dragoste și autodisciplină. Deci să nu îți fie rușine să vorbești despre Stăpânul nostru sau despre mine, care sunt un deținut pentru cauza Lui. Beneficiind de capacitatea de rezistență pe care ne-o dă Dumnezeu, fii partener cu mine în tot ce am de suportat pentru că predic Vestea Bună.
Citește 2 Timotei 1
Partajează
Compară toate versiunile: 2 Timotei 1:1-8
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri