YouVersion
Pictograma căutare

2 Petru 3:7-18

2 Petru 3:7-18 BVA

Și, de fapt, prin același Cuvânt sunt păstrate cerul și pământul care există acum pentru focul din ziua în care va fi Judecata, când oamenii păcătoși vor fi distruși. Dragii mei, să nu uitați faptul că pentru Stăpân, o zi este considerată (ca) o mie de ani; și o mie de ani sunt evaluați ca și cum ar fi doar o singură zi. Stăpânul nu Își respectă promisiunea cu întârziere – cum pretind unii; ci are răbdare cu voi și dorește ca nimeni să nu moară. El vrea ca toți oamenii să se pocăiască. Ziua Stăpânului va veni (prin surprindere) ca un hoț. Atunci Cosmosul va dispărea cu un mare zgomot, părțile din care este el format se vor topi, iar pământul va arde împreună cu tot ce există pe el. Având în vedere faptul că toate aceste lucruri (materiale) vor fi astfel distruse, gândiți-vă că voi ar trebui să fiți niște oameni care își trăiesc viața sfântă în reverență față de Dumnezeu. Astfel, voi trebuie să așteptați cu răbdare și să grăbiți venirea zilei lui Dumnezeu. În acea zi, cerul va fi distrus prin foc; și căldura lui îi va topi elementele din care este format. Dar noi așteptăm ca Dumnezeu să facă ce a promis: un cer nou și un pământ nou, în care va locui dreptatea. Dragii mei, având în vedere aceste lucruri, faceți tot ce depinde de voi pentru ca Dumnezeu să vă găsească în pace, fără vină și curați. Să interpretați răbdarea Stăpânului nostru ca pe o favoare în vederea salvării. Despre acest lucru a scris și dragul nostru frate numit Pavel, conform înțelepciunii oferite lui. El și-a prezentat această învățătură în acele epistole unde vorbește (și) despre lucruri a căror înțelegere este mai dificilă. Oamenii ignoranți și instabili le interpretează greșit, așa cum procedează și cu celelalte Scripturi; iar acest fapt îi conduce la propria lor distrugere. Dragii mei, pentru că voi deja ați fost informați despre aceste lucruri, feriți-vă de influența acestor oameni rătăciți, ca să evitați pierderea stabilității voastre. Vă doresc să creșteți în harul și în cunoașterea Stăpânului și Salvatorului nostru Isus Cristos. Lui să Îi fie oferită gloria acum și pentru eternitate!