Fraților, voi ați învățat de la noi că trebuie să trăiți într-un mod care să Îi placă lui Dumnezeu. Deci vă rugăm și vă încurajăm în numele Stăpânului Isus să progresați în acest aspect al vieții voastre. Voi știți că v-am oferit instrucțiuni care proveneau de la Stăpânul (nostru) Isus. Dumnezeu dorește ca voi să fiți sfinți. Feriți-vă de imoralitatea sexuală! Trăind în mod onorabil și în sfințenie, fiecare dintre voi să învețe să aibă autocontrol față de aceste tendințe fizice (negative). Astfel să evitați provocarea nepermisă a dorințelor sexuale; pentru că aceste practici sunt specifice păgânilor care nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Nimeni dintre voi să nu fie ipocrit sau nedrept în relațiile pe care le are cu fratele lui. Eu deja v-am avertizat atunci când am afirmat că Dumnezeu pedepsește aceste fapte! El nu ne-a chemat la o viață murdară, ci la un comportament sfânt. Astfel, cine respinge această învățătură, desconsideră nu pe un om, ci pe Dumnezeu care v-a dat Spiritul Sfânt. Despre dragostea pentru frați, nu mai este nevoie să vă scriu nimic; pentru că ați fost deja învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții. Și voi (deja) procedați așa față de toți frații din Macedonia! Noi vă încurajăm, fraților, să continuați să creșteți în această dragoste (frățească). Motivați-vă să trăiți o viață liniștită, să fiți preocupați doar de lucrurile care vă privesc pe voi și să lucrați cu mâinile voastre, așa cum deja v-am spus. Astfel, să aveți un comportament decent față de cei necredincioși și să nu depindeți de nimeni. Fraților, vreau să știți ce se întâmplă cu cei care au murit, ca să nu vă întristați la fel ca ceilalți care nu (mai) au speranță. Noi credem nu numai că Isus a murit și a înviat, ci și că Dumnezeu va readuce împreună cu Isus pe cei care „au adormit în El”. Vă vorbim în acord cu învățătura Cuvântului Stăpânului (nostru): când va veni El, noi care vom fi atunci pe pământ, nu vom pleca înaintea celor care au murit. În urma unui ordin pronunțat cu mare intensitate prin vocea unui arhanghel, când va răsuna trompeta lui Dumnezeu, Stăpânul (Isus) va coborî din cer. Atunci, întâi vor învia cei (care fuseseră) morți (fizic) în Cristos. Apoi, noi care vom fi (rămas) în viață, vom fi ridicați în nori împreună cu ei, ca să Îl întâlnim toți pe Stăpân în cer. Și astfel vom fi cu El pentru totdeauna. Încurajați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte!
Citește 1 Tesaloniceni 4
Partajează
Compară toate versiunile: 1 Tesaloniceni 4:1-18
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri