YouVersion
Pictograma căutare

1 Petru 1:15-25

1 Petru 1:15-25 BVA

ci fiți și voi sfinți în tot comportamentul vostru, conform modelului de sfințenie oferit de Cel care v-a chemat. De fapt, așa este scris (în Scripturi): „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!” Dacă invocați cu numele de Tată pe Cel care judecă nepărtinitor pe toți oamenii conform faptelor fiecăruia, să aveți o atitudine de reverență (față de El) atât timp cât trăiți ca străini pe acest pământ. Vă cer acest lucru având în vedere faptul că pentru răscumpărarea din stilul de viață moștenit de la strămoșii noștri, nu a fost folosit aurul și argintul. Ele sunt lucruri care vor fi distruse. Această răscumpărare s-a făcut cu sângele valoros al lui Isus Cristos – (care este) „Mielul perfect și nevinovat”. El a fost cunoscut înainte de crearea lumii și a fost revelat la sfârșitul vremurilor pentru voi. Prin Cristos, voi credeți în Dumnezeu care L-a înviat și L-a glorificat. Deci credința și speranța voastră sunt în (acest) Dumnezeu. Având astfel sufletele curățate prin ascultarea de adevăr, să practicați o dragoste sinceră față de frați. Iubirea voastră unii față de alții să fie profundă și să provină dintr-o inimă curată. Voi ați fost regenerați nu (ca) dintr-o „sămânță” care se degradează în timp, ci prin Cuvântul viu al lui Dumnezeu care rămâne etern – deci este o „sămânță” care nu va fi distrusă. Scriptura spune: „Orice om este ca iarba; și toată gloria lui este (atât de efemeră) ca floarea acesteia. Iarba se usucă și (apoi) floarea ei cade; dar Cuvântul lui Iahve rămâne pentru eternitate!” Și tocmai Vestea Bună care v-a fost predicată, reprezintă (o parte integrantă din) acest Cuvânt!