Îngerul lui Iahve i-a vorbit lui Gad spunându-i să îi ceară lui David să se ducă și să construiască lui Iahve un altar pe proprietatea iebusitului Ornan. David s-a dus și a făcut exact cum îi cerea mesajul proclamat de Gad în numele lui Iahve. În timp ce treiera grâul, Ornan s-a întors și a văzut îngerul (acolo). Atunci cei patru fii ai lui care erau cu el, s-au ascuns. Când a ajuns David la Ornan, el a privit și l-a văzut pe rege. Apoi a ieșit din acel teren agricol și s-a aplecat cu fața spre pământ înaintea lui David. El i-a zis lui Ornan: „Dă-mi suprafața în care treierai grâul, ca să construiesc aici un altar lui Iahve! Vinde-mi-l la prețul lui real – pentru ca astfel să înceteze dezastrul care a venit împotriva poporului!” Ornan i-a zis lui David: „Poți să îl iei! Regele – cel care este stăpânul meu – să facă ce vrea cu el! Să știi că dau și vitele pentru arderi integrale; iar uneltele de treierat vor fi folosite ca lemne (pentru foc). Voi oferi și grâul care va fi folosit ca dar de mâncare (ars pe altar). Voi da tot (ce este nevoie)!” Regele David i-a zis lui Ornan: „Nu așa! Vreau să îl cumpăr la adevăratul lui preț – pentru că nu voi aduce lui Iahve ce este al tău; și nu voi oferi o ardere integrală care să nu mă coste nimic!” Astfel, David i-a plătit lui Ornan pentru acel teren șase sute de șecheli de aur. David a construit acolo un altar pentru Iahve; și I-a oferit pe el arderi integrale și sacrificii de pace. L-a invocat pe Iahve; și El i-a răspuns trimițând foc din cer pe altarul arderii integrale. Apoi Iahve i-a vorbit îngerului; și el și-a pus sabia în teacă.
Citește 1 Cronici 21
Partajează
Compară toate versiunile: 1 Cronici 21:18-27
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri