YouVersion
Pictograma căutare

Romani 4:19-25

Romani 4:19-25 NTR

El n-a slăbit în credință când a văzut că propriul său trup era deja bătrân – avea aproape o sută de ani – și că pântecul Sarei era bătrân. El nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând glorie lui Dumnezeu și fiind pe deplin convins că Dumnezeu este în stare să și facă ceea ce a promis. De aceea credința i-a fost considerată dreptate. Acum, cuvintele „i-a fost considerată“ n-au fost scrise doar pentru el, ci și pentru noi, cărora credința urmează să ne fie considerată dreptate, nouă, celor ce credem în Cel Ce L-a înviat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, Care a fost dat pentru nelegiuirile noastre și Care a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.

Videoclipuri pentru Romani 4:19-25