YouVersion
Pictograma căutare

Apocalipsa 4:6-11

Apocalipsa 4:6-11 NTR

și tot înaintea tronului era ceva ca o mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul tronului și de jur împrejurul tronului erau patru ființe vii, pline cu ochi în față și în spate. Prima ființă vie era asemenea unui leu, a doua ființă vie era asemenea unui vițel, a treia ființă vie avea fața ca a unui om, iar a patra ființă vie era asemenea unui vultur care zboară. Fiecare dintre cele patru ființe vii avea șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe interior. Zi și noapte ele spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel Care era, Care este și Care vine!“. Ori de câte ori ființele vii Îi aduceau glorie, onoare și mulțumire Celui Ce ședea pe tron, Care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni se aruncau la pământ înaintea Celui Ce ședea pe tron, I se închinau Celui Ce este viu în vecii vecilor și își așterneau coroanele înaintea tronului, zicând: „Demn ești Tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești gloria, onoarea și puterea, pentru că Tu le-ai creat pe toate și prin voia Ta ele erau și au fost create!“.

Videoclipuri pentru Apocalipsa 4:6-11

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Apocalipsa 4:6-11