YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 15:33-41

Marcu 15:33-41 NTR

Când a venit ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. La ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „ Eloi, Eloi, lema sabactani ?“, care tradus înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“. Unii dintre cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Iată că-l strigă pe Ilie!“. Cineva a alergat și a umplut un burete cu oțet de vin, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să-l bea, zicând: „Lăsați să vedem dacă vine Ilie să-L dea jos!“. Dar Isus, strigând cu glas tare, Și-a dat suflarea. Atunci draperia Templului s-a rupt în două, de sus până jos. Când centurionul care stătea în fața lui Isus a văzut că Și-a dat suflarea astfel, a zis: „Într-adevăr, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“. Acolo erau și niște femei care priveau de departe. Printre ele erau și Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel tânăr și a lui Iose, și Salome, care Îl urmaseră pe Isus și-I slujiseră atunci când Se afla în Galileea. Și mai erau încă multe altele care veniseră cu El la Ierusalim.