YouVersion
Pictograma căutare

Matei 27:27-44

Matei 27:27-44 NTR

Atunci soldații guvernatorului L-au adus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată cohorta. L-au dezbrăcat și au pus pe El o mantie roșie, au împletit o coroană de spini, I-au așezat-o pe cap, I-au pus o trestie în mâna dreaptă și apoi au îngenuncheat înaintea Lui și și-au bătut joc de El, zicând: „Plecăciune, Împărate al iudeilor!“. Ei Îl scuipau, Îi luau trestia și-L loveau peste cap. După ce și-au bătut joc de El astfel, L-au dezbrăcat de mantie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească. Când au ieșit, au găsit un om din Cirena, pe nume Simon, și l-au obligat pe acesta să ducă crucea lui Isus. Când au ajuns la locul numit Golgota, căruia i se mai zice și „Locul Craniului“, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea. După ce L-au răstignit, și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți pentru ele, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profet: „Și-au împărțit hainele Mele între ei și au tras la sorți pentru cămașa Mea“. Apoi s-au așezat jos și Îl păzeau acolo. Îi puseseră deasupra capului acuzația pe care era scris: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“. Tot atunci au fost răstigniți împreună cu El doi răsculați, unul la dreapta, iar altul la stânga Lui. Cei ce treceau pe acolo blasfemiau împotriva Lui, dădeau din cap și ziceau: „Tu, Cel Care dărâmi Templul și-l reconstruiești în trei zile, salvează-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, dă-Te jos de pe cruce!“. Tot astfel și conducătorii preoților, împreună cu cărturarii și bătrânii, Îl batjocoreau, zicând: „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva! Doar este Împăratul lui Israel! Să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum Dumnezeu, dacă vrea! Căci a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!»“. La fel Îl insultau și răsculații care erau răstigniți împreună cu El.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Matei 27:27-44