Apoi, fiind înștiințați de Dumnezeu în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat spre țara lor pe un alt drum.
După ce au plecat ei, iată că un înger al Domnului i se arată în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Copilașul și pe mama Lui și fugi în Egipt! Să rămâi acolo până când îți voi spune eu, căci Irod va căuta Copilașul ca să-L omoare“.
Iosif s-a sculat, a luat Copilașul și pe mama Lui și a plecat în timpul nopții în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice: „L-am chemat pe Fiul Meu din Egipt“.
Irod s-a înfuriat foarte tare când a văzut că a fost înșelat de magi și a trimis oameni să omoare toți băieții de la vârsta de doi ani în jos, care erau în Betleem și în toate împrejurimile lui, potrivit cu timpul pe care-l aflase exact de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia, care zice:
„Un glas a fost auzit în Rama,
plânset și bocet mult:
Rahela își plânge copiii
și nu vrea să fie mângâiată,
căci ei nu mai sunt“.
După ce a murit Irod, iată că un înger al Domnului i se arată în vis lui Iosif, în Egipt, zicând: „Scoală-te, ia Copilașul și pe mama Lui și du-te în țara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să-I ia viața Copilașului!“.
Iosif s-a sculat, a luat Copilașul și pe mama Lui și a venit în țara lui Israel. Dar, când a auzit că în Iudeea domnea Arhelau în locul lui Irod, tatăl lui, s-a temut să se ducă acolo și, fiind înștiințat de Dumnezeu în vis, s-a retras în regiunile Galileei. S-a dus acolo și a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeți, și anume că El va fi numit nazarinean.