YouVersion
Pictograma căutare

Luca 2:21-24

Luca 2:21-24 NTR

Când a venit ziua a opta, în care Copilașul trebuia circumcis, I-au pus numele Isus, nume rostit de înger înainte ca El să fi fost conceput în pântec. Și când s-au împlinit zilele pentru curățirea lor, poruncită în Legea lui Moise, s-au dus cu El la Ierusalim ca să-L înfățișeze înaintea Domnului – așa cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut, care este băiat, să fie numit sfânt pentru Domnul“ – și ca să aducă o jertfă, așa cum este spus în Legea Domnului: „O pereche de turturele sau doi pui de porumbel“.