El le-a zis apoi ucenicilor:
‒ Vor veni zile când veți tânji să vedeți una dintre zilele Fiului Omului, dar n-o veți vedea! Vă vor zice: „Iată-L aici!“ sau „Iată-L acolo!“. Să nu vă duceți și să nu-i urmați! Căci, așa cum fulgerul, când scânteiază, luminează cerul dintr-o parte în cealaltă, tot așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa! Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație. Așa cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului. Oamenii mâncau, beau, se însurau și se măritau, până în ziua în care a intrat Noe în arcă și a venit potopul și i-a distrus pe toți. De asemenea, va fi așa cum s-a întâmplat în zilele lui Lot: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, construiau, dar, în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și sulf din cer și i-a distrus pe toți. Tot așa va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel ce va fi pe acoperișul casei și va avea lucrurile în casă să nu coboare să le ia, iar cel ce va fi la câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă la cele lăsate în urmă. Aduceți-vă aminte de soția lui Lot! Oricine încearcă să-și scape viața o va pierde, dar cel care și-o va pierde o va păstra. Vă spun că, în noaptea aceea, din doi care vor fi într-un pat, unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Două femei vor măcina împreună – una va fi luată, iar cealaltă va fi lăsată.