YouVersion
Pictograma căutare

Luca 1:5-24

Luca 1:5-24 NTR

În zilele lui Irod, regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia. Soția lui era dintre fetele lui Aaron și se numea Elisabeta. Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând cu integritate toate poruncile și hotărârile drepte ale Domnului. Dar nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta nu putea rămâne însărcinată și amândoi erau înaintați în vârstă. În timp ce Zaharia își îndeplinea slujba de preot, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, a fost ales prin sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară. Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat și l-a cuprins frica. Dar îngerul i-a zis: ‒ Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan. El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui, căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecul mamei lui. El îi va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea Domnului, în duhul și în puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii, iar pe cei neascultători să-i întoarcă la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El. Zaharia l-a întrebat pe înger: ‒ După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă. Îngerul, răspunzând, i-a zis: ‒ Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să vorbesc cu tine și să-ți aduc aceste vești bune. Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor. Oamenii îl așteptau pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu. Când a ieșit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna și a continuat să rămână mut. Când i s-au terminat zilele de slujbă, s-a dus acasă. După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s-a ascuns timp de cinci luni, zicând