Ioan 13:1-14

Înainte de Sărbătoarea Paștelui, Isus știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl. Și, fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul cinei, diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, gândul să-L trădeze. Isus, știind că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină, Și-a pus deoparte haina și, luând un prosop, Și-a înfășurat mijlocul cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu prosopul pe care-l avea înfășurat în jurul mijlocului. Când a ajuns la Simon Petru, acesta I-a zis: ‒ Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? Isus a răspuns și i-a zis: ‒ Tu nu pricepi acum ce fac Eu, dar vei înțelege după aceea. Petru I-a zis: ‒ În veci nu-mi vei spăla picioarele! Isus i-a răspuns: ‒ Dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine. Simon Petru I-a zis: ‒ Doamne, nu doar picioarele, ci și mâinile și capul! Isus i-a zis: ‒ Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să-și spele decât picioarele, dar el este curat în întregime. Și voi sunteți curați, dar nu toți. Căci El îl știa pe cel ce urma să-L trădeze. De aceea a spus: „Nu sunteți toți curați“. După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat haina și S-a așezat să mănânce din nou. El le-a zis: ‒ Înțelegeți voi ce v-am făcut? Voi Mă numiți „Învățătorul“ și „Domnul“ și bine ziceți, pentru că sunt. Așadar, dacă Eu – Domnul și Învățătorul – v-am spălat picioarele, atunci și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora.