După aceea, Iefta a trimis niște mesageri la regele fiilor lui Amon ca să-i spună:
‒ Ce ai cu mine, de ai venit să lupți împotriva țării mele?
Regele fiilor lui Amon le-a răspuns mesagerilor lui Iefta:
‒ Pentru că atunci când a venit din Egipt, Israel mi-a luat țara, de la Arnon până la Iabok și până la Iordan. Acum, înapoiază-mi-o pe cale pașnică!
Iefta a trimis din nou mesageri regelui fiilor lui Amon ca să-i spună:
‒ Așa vorbește Iefta: „Nu Israel a luat țara Moabului și țara fiilor lui Amon pentru că, atunci când a ieșit din Egipt, Israel a mers prin deșert până la Marea Roșie și apoi și-a continuat drumul până la Kadeș. Israel a trimis atunci mesageri regelui Edomului, zicând: «Lasă-mă, te rog, să trec prin țara ta!». Dar regele Edomului nu i-a îngăduit. A mai trimis mesageri și regelui Moabului, dar nici acesta nu a acceptat. Astfel, Israel a rămas la Kadeș.
Apoi au călătorit prin deșert, au înconjurat țara Edomului și țara Moabului, au ajuns în partea de est și și-au așezat tabăra dincoace de Arnon. Deci, n-au intrat în teritoriul Moabului, întrucât Arnon era granița cu Moabul.
Atunci Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, rege al Heșbonului. Israel i-a zis: «Lasă-ne, te rugăm, să trecem prin țara ta ca să ajungem la locul nostru!». Dar Sihon n-a avut încredere în Israel ca să-l lase să-i traverseze teritoriul, ci și-a mobilizat poporul, și-a așezat tabăra la Iahaț și s-a luptat cu Israel.
Însă DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, l-a dat pe Sihon și pe toți oamenii săi în mâna lui Israel. Ei i-au învins și, astfel, Israel a luat în stăpânire tot teritoriul amoriților care locuiau în această țară. Ei au moștenit tot teritoriul amoriților de la Arnon până la Iabok și din deșert până la Iordan.
Acum, după ce DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, i-a alungat pe amoriți dinaintea poporului Său Israel, tu să-i iei în stăpânire teritoriul? Oare nu vei moșteni tu ceea ce îți dă în stăpânire zeul tău Chemoș? Deci, și noi îi vom lua în stăpânire pe toți cei alungați de DOMNUL, Dumnezeul nostru, dinaintea noastră! Crezi că ești mai puternic decât Balak, fiul lui Țipor, regele Moabului? S-a certat el oare vreodată cu Israel sau s-a luptat el împotriva lui? Israel locuiește de trei sute de ani în Heșbon și în satele dimprejurul lui, în Aroer și în satele dimprejurul lui și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului. De ce nu le-ați luat înapoi în tot acest timp? Eu nu ți-am greșit cu nimic, iar tu îmi faci rău luptându-te cu mine. DOMNUL să judece astăzi! El să fie Judecător între fiii lui Israel și fiii lui Amon!“.
Regele fiilor lui Amon n-a luat în seamă mesajul pe care i l-a trimis Iefta.
Atunci Duhul DOMNULUI a venit peste Iefta. El a străbătut Ghiladul și Manase, a trecut prin Mițpa Ghiladului și din Mițpa Ghiladului a înaintat împotriva fiilor lui Amon. Iefta a făcut un jurământ DOMNULUI, zicând: „Dacă îi vei da în mâna mea pe fiii lui Amon, atunci ceea ce va ieși pe porțile casei mele, când mă voi întoarce în pace de la fiii lui Amon, va fi al DOMNULUI și îl voi aduce ca ardere-de-tot!“.
Iefta a traversat spre fiii lui Amon ca să lupte împotriva lor și DOMNUL i-a dat în mâna lui. El i-a lovit de la Aroer până la intrarea în Minit, douăzeci de cetăți, provocând o mare înfrângere până la Abel-Cheramim. Astfel, fiii lui Amon au fost supuși înaintea fiilor lui Israel.
Iefta s-a întors acasă, la Mițpa. Și iată că fata sa i-a ieșit în întâmpinare cu tamburine și dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea niciun alt fiu și nicio altă fată.
Când a văzut-o, și-a sfâșiat hainele și a zis:
‒ Vai, fata mea! Mă îndurerezi atât de tare! Ai ajuns asemenea celor ce mă tulbură. Mi-am deschis gura înaintea DOMNULUI și nu pot să-mi retrag jurământul!
Ea i-a răspuns:
‒ Tată, dacă ți-ai deschis gura înaintea DOMNULUI, fă-mi potrivit cu ceea ce ți-a ieșit din gură, mai ales acum când DOMNUL te-a răzbunat pe fiii lui Amon, dușmanii tăi.
Apoi i-a zis tatălui său:
‒ Fă-mi însă favoarea aceasta! Lasă-mă singură două luni, ca să mă duc, să cobor înspre munți și să-mi plâng fecioria împreună cu prietenele mele!
El a răspuns:
‒ Du-te!
Și a lăsat-o singură două luni. Ea s-a dus cu prietenele ei și și-a plâns fecioria în munți. La sfârșitul celor două luni, s-a întors la tatăl ei, iar el i-a făcut potrivit cu jurământul pe care l-a rostit. Ea nu aparținuse niciunui bărbat. De atunci s-a format în Israel obiceiul ca, în fiecare an, fetele lui Israel s-o jelească pe fata ghiladitului Iefta timp de patru zile.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
