Să știi și să înțelegi aceasta: de la darea poruncii de restaurare și reconstruire a Ierusalimului până la Unsul, Conducătorul, va fi o perioadă de șapte ori câte șapte săptămâni și o perioadă de șaizeci și două de ori câte șapte săptămâni. Piața și șanțul îi vor fi refăcute, însă în vremuri de necaz. După perioada de șaizeci și două de ori câte șapte săptămâni, Unsul va fi nimicit și nu va avea nimic. Poporul unui conducător care va veni va distruge cetatea și Sfântul Lăcaș. Sfârșitul lui va fi ca printr-un potop, iar războiul va ține până la sfârșit. Pustiirile sunt hotărâte. El va încheia un legământ ferm cu mulți pentru o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va pune capăt jertfei și darului de mâncare. Și pe aripa urâciunilor va fi cel ce pustiește, până va fi revărsat asupra celui pustiit sfârșitul hotărât»“.
Citește Daniel 9
Ascultă Daniel 9
Împărtășește
Compară toate versiunile: Daniel 9:25-27
21 zile
Cartea lui Daniel este atât o biografie a unui om care a crezut pe Dumnezeu, cât și o viziune profetică despre cine va conduce lumea în cele din urmă. Călătoriți zilnic prin Daniel în timp ce ascultați studiul audio și citiți versete selectate din Cuvântul lui Dumnezeu.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri