YouVersion
Pictograma căutare

Faptele Apostolilor 8:26-34

Faptele Apostolilor 8:26-34 NTR

Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip astfel: „Ridică-te și du-te spre sud, pe drumul din deșert, care coboară din Ierusalim spre Gaza!“. Filip s-a ridicat și s-a dus. Și iată că un eunuc etiopian, înalt oficial al lui Kandake, regina etiopienilor, și responsabil peste toată vistieria ei, venise să se închine în Ierusalim, iar acum se întorcea, stând în careta lui și citindu-l pe profetul Isaia. Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te și prinde din urmă careta aceea!“. Filip a alergat către el și l-a auzit pe eunuc citindu-l pe profetul Isaia. El l-a întrebat: ‒ Înțelegi ce citești? Acesta a zis: ‒ Cum aș putea, dacă nu mă va îndruma cineva? Și l-a rugat pe Filip să se urce în caretă și să se așeze lângă el. Pasajul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „Ca o oaie care este dusă la tăiere și ca un miel care stă mut înaintea celui ce-l tunde, tot așa nici El nu-Și deschide gura. În smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Cine va istorisi despre generația Lui? Căci viața Îi este luată de pe pământ!“. Eunucul l-a întrebat pe Filip, zicând: ‒ Te rog să-mi spui despre cine vorbește profetul astfel? Despre sine sau despre altcineva?