YouVersion
Pictograma căutare

Faptele Apostolilor 17:22-34

Faptele Apostolilor 17:22-34 NTR

Pavel a stat în mijlocul Areopagului și a zis: ‒ Bărbați atenieni, în toate privințele văd că sunteți foarte religioși. Căci, în timp ce treceam prin cetate și mă uitam la obiectele voastre de închinare, am găsit și un altar pe care era scris: „Unui Dumnezeu Necunoscut“. Ei bine, ceea ce voi respectați fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu! Dumnezeul Care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului; El nu locuiește în temple făcute de mâini și nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea nevoie de ceva, El, Care dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile. Dintr-un singur om, El a făcut fiecare neam de oameni, ca ei să locuiască pe toată fața pământului, hotărând anumite vremuri și stabilind granițele locuinței lor, pentru ca ei să-L caute pe Dumnezeu și, poate, să-L și găsească, în timp ce bâjbâie după El, cu toate că nu este departe de niciunul dintre noi. „Căci în El trăim, ne mișcăm și existăm“; sau, așa cum au spus și unii dintre poeții voștri: „Căci și noi suntem din neamul Lui“. Deci, fiindcă suntem din neamul lui Dumnezeu, n-ar trebui să credem că dumnezeirea este asemenea aurului sau a argintului sau a pietrei, așadar o imagine făcută prin abilitatea și gândirea omului. Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de ignoranță și poruncește acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dându-le o dovadă tuturor despre aceasta prin faptul că L-a înviat dintre cei morți! Când au auzit ei despre învierea dintre cei morți, unii au început să-și bată joc, dar alții au zis: ‒ Te vom asculta și altă dată cu privire la aceasta! Atunci, Pavel a ieșit din mijlocul lor. Însă unii dintre ei i s-au alăturat și au crezut. Între ei era și Dionisie areopagitul, o femeie pe nume Damaris și alții împreună cu ei.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Faptele Apostolilor 17:22-34