YouVersion
Pictograma căutare

2 Corinteni 1:12-24

2 Corinteni 1:12-24 NTR

Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne-am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritate primite de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce citiți sau cunoașteți deja. Dar sper că, până la sfârșit, veți cunoaște (așa cum, de altfel, ne-ați cunoscut și pe noi, în parte) că noi suntem lauda voastră, tot așa cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus. Având această convingere, doream să vin mai întâi la voi, ca să aveți parte de o a doua favoare, apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea. Deci, dorind aceasta, am dat eu oare dovadă de neseriozitate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii pământești, ca să spun „da, da“ și „nu, nu“ în același timp? Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L-am predicat printre voi – eu, Silvanus și Timotei – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“, pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea prin El spunem „Amin!“, spre gloria lui Dumnezeu. Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu. El a și pus sigiliul pe noi și ne-a dat, în inimile noastre, garanția Duhului. Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n-am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț. Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.