Atunci Duhul DOMNULUI a venit în mijlocul adunării, peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit dintre urmașii lui Asaf. El a zis: „Ascultați, voi, toți locuitorii lui Iuda și ai Ierusalimului, și tu, rege Iehoșafat! Așa vorbește DOMNUL: «Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza acestei mulțimi numeroase, căci lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu! Să porniți mâine împotriva lor. Iată că ei se vor fi urcat prin trecătoarea Țiț și-i veți găsi la capătul pârâului dinspre deșertul Ieruel. Voi nu veți avea de luptat. Opriți-vă, stați și priviți victoria pe care v-o va da DOMNUL!». Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați! Mâine, ieșiți înaintea lor și DOMNUL va fi cu voi!“. Iehoșafat s-a închinat cu fața la pământ. Toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au plecat înaintea DOMNULUI și I s-au închinat, iar leviții dintre urmașii lui Chehat și ai lui Korah s-au ridicat să-L laude pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, cu glas tare. S-au sculat dimineață și au pornit înspre deșertul Tekoa. La plecarea lor, Iehoșafat s-a ridicat și a zis: „Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ascultați-mă! Credeți în DOMNUL, Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți! Credeți în profeții Lui și veți reuși!“.
Citește 2 Cronici 20
Ascultă 2 Cronici 20
Partajează
Compară toate versiunile: 2 Cronici 20:14-20
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri