Dar Dumnezeu nu este, oare,
Acela Unul singur care
Suflarea vieți-a pus în noi
Și-n viață ne-a păstrat apoi?
Și ce fel de cerință are
Acela Unul singur, oare?
Sămânță care te vădești
Cum că dumnezeiască ești!
Seama luați, neîndoios,
Și nimenea, necredincios,
Să nu-i fie soaței pe care,
Din tinerețea lui o are!