În urmă, zis-a Domnul Sfânt:
„Iată dar, noul legământ,
Pe care-l fac cu Israel:
„Voi pune Legea Mea, în el,
Și o va ști al său popor,
Căci scrisă-i ea-n inima lor.
Ei toți vor fi poporul Meu,
Iar Eu le voi fi Dumnezeu.
Pe frate sau de-asemenea
Pe-al lui aproape, nimenea
Nu are să îl mai învețe
Ori să-l îndemne cu povețe
Spunându-i seamănului Său:
„Hai să-L cunoști pe Domnul tău!”
Mă va cunoaște fiecare,
De la cel mic, la cel mai mare,
Căci dau iertare tuturor
Și uit nelegiuirea lor.”