1
Isaia 30:21
Biblia în versuri 2014
Un glas – atuncea – se va ține Și-ai să-l auzi vorbind cu tine. Când să te-abați tu vei căta La stânga sau la dreapta ta, Are să-ți spună glasu-acel: „Acesta-i drumul! Mergi pe el!”
Compară
Explorează Isaia 30:21
2
Isaia 30:18
„Dar Dumnezeu o să voiască, De voi, să Se milostivească. În bunătatea Lui cea mare, O să arate îndurare, Căci El e drept, necontenit. De cei care-au nădăjduit În El, ferice o să fie, De-acum și până-n veșnicie!
Explorează Isaia 30:18
3
Isaia 30:15
Căci Dumnezeul Cel pe care, Drept Sfânt, Israelul Îl are, A spus așa: „Vă dau odihnă, Pentru ca-n liniște și-n tihnă, Voi, mântuirea, s-o primiți. Tăria voastră o găsiți Doar în încredere, precum Și în seninătate-acum.” Voi, însă, nu v-ați învoit
Explorează Isaia 30:15
4
Isaia 30:20
El mângâie al tău obraz Și îți dă pâine, în necaz. Apoi, în marea-I îndurare, Apă îți dă, în strâmtorare. Iată, învățătorii tăi Nu vor căta dosnice căi Să se ascundă. Vei putea, Pe-nvățători de a-i vedea.
Explorează Isaia 30:20
5
Isaia 30:19
Poporule-al Sionului, Cari al Ierusalimului Locuitor te-ai arătat, Nu vei mai plânge ne-ncetat, Pentru că iar îți va fi bine, Căci El Se va-ndura de tine! Să fii mereu încredințat – Când strigi – că fi-vei ascultat.
Explorează Isaia 30:19
6
Isaia 30:1
„Vai”, zice Domnul, „de cei care Copii sunt – plini de ne-ascultare – Cari răzvrătiți s-au arătat Căci legăminte-au încheiat Care nu vin din Duhul Meu Și-astfel, păcătuiesc mereu! Prin tot ceea ce au lucrat, Ei strâng păcat după păcat!
Explorează Isaia 30:1
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri