Versete biblice populare din Geneza 37

Partajează

Iosif avu un vis. Grăbit, S-a dus de le-a istorisit Și fraților săi, ce-a visat. În liniște l-au ascultat, Iar când sfârșit-a de vorbit, Cu mult mai mult l-au pizmuit.

Israel mai mult l-a iubit – Din toți copiii ce-i avuse – Pe Iosif, pentru că el fuse Copilul care s-a născut La bătrânețe. I-a făcut Haină pestriță, fiului.

Atunci, văzură frații lui, Că Iosif e cel mai iubit, De tatăl lor. L-au pizmuit, Și n-au putut să-i mai vorbească, Nicicând, cu dragoste frățească.

Când Iosif mai avu un vis. El și-a chemat frații și-a zis: „Iar am visat: și se făcea Că soarele – luna, și ea – Și încă unsprezece stele – Cu toți – ‘naintea feței mele, Pân’ la pământ, s-au închinat.”

Fraților, ura, le-a sporit, Când visul le-a istorisit. Iacov, în schimb, nu a uitat Ceea ce Iosif a visat.

El zise, către ai săi frați: „Veniți încoace și-ascultați Ce am visat. Noi toți eram Plecați la câmp și snopi legam. De-odat’, ce credeți că văd eu?! Văd cum se scoală snopul meu, De unde era așezat, Și stă-n picioare-nconjurat De-ai voștri snopi, ce culcați sânt, Cu toți, cu fața la pământ, În jurul lui.” Când auziră

Veniți acum, să-l omorâm Și într-o groapă să-l vârâm! Vom spune că l-o fi mâncat

Precum au zis, au și făcut: L-au scos pe Iosif – l-au vândut, Pe-arginți, Ismaeliților, Care plătit-au fraților, Douăzeci sicli, iar apoi – Având pe Iosif în convoi – Cămilele-au încălecat Și spre Egipt s-au îndreptat.

În grabă. „Iată-l!” – ei au zis – „Pe-acel plăsmuitor de vis.

Ei, de departe, l-au zărit, Căci se aflau pe-un întins șes. „Să-l omorâm!” – s-au înțeles

Sângele lui, să nu-l vărsați! Mai bine să îl aruncați În astă groapă, din pustie!” Ruben avea de gând să vie, Să-l ia din groapă mai apoi, Spre-a-l duce-acasă, înapoi.