„Dar cum de n-am murit loviți,
De Dumnezeu, când, înrobiți,
Noi, încă, în Egipt eram
Și când, în oale, noi aveam
Carne, putând ca să mâncăm
Pâine și să ne săturăm?
Căci în pustiu, ne-ați adus voi,
Ca să pierim de foame-apoi.”
Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Pâine voi face – negreșit –
Din cer, să ploaie, în pustie.
Poporul va putea să vie,
Să strângă pâine. Fiecare,
Atât doar, cât nevoie are
Pentru o zi, pâine s-adune.
La încercare îi voi pune,
În acest fel, și voi vedea,
De merg sau nu, în legea Mea.