Versete biblice populare din Eclesiastul 8

Partajează

Am lăudat petrecerea, Căci fericire-aduce ea Bietului om, cât e sub soare, Dând băutură și mâncare. Ea trebuie să-l însoțească, Cât pe pământ o să trudească, În scurta-i viață chinuită Care îi este rânduită.

Totuși, mi-am zis în gândul meu: De-o sută de ori de greșește Cel păcătos și stăruiește Într-una în greșeala lui, Eu știu că fericire nu-i, Decât pentru acela care, De Domnul, stă în ascultare. Temându-se de El, mereu Fericiți fi-vor – vă spun eu.

O vreme-anume e lăsată, Când orice lucru făptuit E judecat și cântărit Și când nenorocirea vine, Gata să-nhațe pe oricine.

El, stăpânire, nu va pune, Vreodată, peste-a lui suflare; Nici peste-a morții zi, nu are Forța de-a pune stăpânire. Nu este nici o izbăvire, În astă luptă. Pe ai săi – Pe toți acei care sunt răi – Nici răutatea n-o să poată, Din gura morții, să îi scoată.

Pentru că iute nu se pune, În practică, porunca dată – Decizia ce-a fost luată – Pentru-a stârpi faptele rele, De-aceea plină e, de ele, Mereu, inima omului Și-n stăpânirea răului Ea zace; singura dorință, Îi e, de este cu putință, Să facă numai rău. Dar eu

Încă un lucru am văzut Și iarăși îndrăznesc a spune Că este tot deșertăciune: Sunt mulți oameni neprihăniți Căror le merge – precum știți – Asemeni oamenilor care În rele-și află desfătare; Și tot așa, sunt mulți cei răi Căror, pe ale vieții căi, Le merge parcă au lucrat Doar fapte bune ne-ncetat, Asemeni celui ce-a trudit Să fie doar neprihănit, Înfăptuind doar fapte bune. Și-aceasta e deșertăciune.

Omul nicicând nu va afla – Cu el – ce se va întâmpla, Căci nimenea nu îi va spune.