Să fie binecuvântat
Dar, Dumnezeu, neîncetat –
El, Tatăl Domnului Iisus –
Cel care, nouă, ne-a adus,
Acuma, o nădejde vie,
Prin marea Sa mărinimie –
Față de noi – căci ne-a născut
Din nou, prin ceea ce-a făcut,
Când, pe Hristos, L-a înviat
Dintre cei morți. Astfel, ne-a dat,
O moștenire sănătoasă,
Curată și nestricăcioasă,
Care nu poate, niciodată,
A se-ofili, căci e păstrată,
În ceruri, pentru voi, mereu.