Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Ioan 19:26
Voia lui Dumnezeu este mai presus
5 Zile
În capitolul 12 al cărții „Dumnezeu Te Iubește”, vom analiza voia lui Dumnezeu, care este prioritară oricărei agende omenești.
Maria a fost o mamă
7 zile
Maternitatea este chemarea lipsită de glorie, dar copleșitoare, a multor femei. Cu ce ne putem identifica și ce putem învăța de la femeia care a fost aleasă să îl nască pe Mesia? Alătură-te lui Robin Meadows în acest plan de 7 zile despre Maria, mama lui Isus.
Sentimente
7 zile
Majoritatea dintre noi încercăm să evităm sau să ne ignorăm emoțiile. Ne-am putea întreba chiar, dacă credința și sentimentele noastre sunt dușmani. Dar în timpul trăiri Sale pe pământ, Isus a simțit profund emoțiile. Nu era rezervat față de noi. El este cu noi - chiar și în emoțiile noastre. În acest plan biblic de 7 zile care însoțește seria intitulată, Emoții, de pastorul Craig Groeschel, vom analiza modul în care a trăit Isus pentru a descoperi modul în care sentimentele noastre ne pot crește credința.
Ultimele lecții: un plan pentru Săptămâna Mare.
10 zile
Să încetinim puțin în această săptămână și să învățăm din ultimele zile ale lui Hristos pe acest pământ. În fiecare zi vom primi lecții și daruri pe care El le-a pregătit pentru noi. Ai nevoie de o reîmprospătare a memoriei cu privire la ce a contat pentru Hristos: să-i iubești pe ai Lui și să-L urmezi pe El? Ce vrea El oare să te învețe săptămâna asta?