Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Isaia 53:6
Darul
5 zile
Este cel mai frumos timp al anului, dar, de cele mai multe ori, trecem grăbiți prin perioada sărbătorilor. De sărbătoarea Nașterii Domnului, ce ar fi dacă am valorifica minunea? În acest plan de 5 zile, urmărind seria pastorului Craig Groeschel, „Darul”, vom descoperi cum cele trei daruri oferite de înțelepți lui Isus, ne pot conduce astăzi către un loc al minunii și închinării.
Speranță în timpul unei pandemii globale
5 zile
Acestea sunt zile nemaivăzute pentru noi, cei care suntem în viață pe planeta Pământ în acest moment. Istoric, putem găsi speranță dacă ne întoarcem la Cel care a făcut totul și este Domn a tuturor lucrurilor. Ce spune Biblia despre motivul pentru care se întâmplă aceste lucruri? Care este răspunsul lui Dumnezeu cu privire la asta și care este speranța mea privind viața și moartea?
Calea Împărăției
5 zile
Dumnezeu își trezește Biserica, iar noi trebuie să vedem imaginea de ansamblu. Când vremurile devin grele, vom fi tentați să renunțăm. Nu este, însă, timpul să renunțăm. Alăturați-vă nouă pentru a învăța împreună cum să înțelegem vremurile în care ne aflăm, precum și pentru a obține strategii despre cum să stăm în picioare și să grăbim venirea Împărăției lui Dumnezeu.
Rupe lanțurile invidiei: un plan de citire de șase zile, de Anna Light
6 zile
Acum, mai mult decât oricând, viețile tuturor oamenilor ne sunt prezentate așa cum vor ei să fie văzute, iar comparația cu propriile vieți dă naștere invidiei. Nu vrei ca acest duh să te macine, dar cum rămâne cu daunele pe care le provoacă invidia atunci când vine împotriva ta din partea altei persoane? În acest plan de citire, vei descoperi cum să depășești invidia, cum să îți păzești inima și cum să umbli în libertate.
Ce înseamnă Paștele?
6 zile
Odată un om și-a prezis propria moarte. El a mai prezis și că va fi mort doar timp de trei zile. Și a avut dreptate! Moartea lui Isus și întoarcerea Sa la viață sunt adevărurile extraordinare ale istorisirii Paștelui. Creștinii continuă să sărbătorească ziua. Dar ce înseamnă aceste lucruri pentru tine? Acest plan de citire te va ajuta să înțelegi misterul și frumusețea Paștelui!
Vânătoarea de morcovi
7 Zile
Cu toții urmărim, vânăm ceva. De obicei ceva care se află la încă un pas distanță - o slujbă mai bună, o casă mai confortabilă, o familie perfectă, aprobarea celorlați. Dar nu este aceasta de-a dreptul obositor? Există o cale mai bună? Află în acest plan nou oferit de Life.Church, și care însoțește seria de mesaje a pastorului Craig Groeschel, Vânătoarea de morcovi.
Ultimele lecții: un plan pentru Săptămâna Mare.
10 zile
Să încetinim puțin în această săptămână și să învățăm din ultimele zile ale lui Hristos pe acest pământ. În fiecare zi vom primi lecții și daruri pe care El le-a pregătit pentru noi. Ai nevoie de o reîmprospătare a memoriei cu privire la ce a contat pentru Hristos: să-i iubești pe ai Lui și să-L urmezi pe El? Ce vrea El oare să te învețe săptămâna asta?
Un salt de bucurie
31 de zile
Biblia ne spune că „În prezența Sa este bucurie deplină” și că „Bucuria Domnului este tăria noastră”. Bucuria nu este doar o altă emoție; este o roadă a Duhului și una dintre armele tale cele mai bune de luptat împotriva descurajărilor, depresiei și înfrângerii. Petrece 31 de zile învățând ce are de spus Biblia despre bucurie și întărindu-te pentru a deveni un creștin bucuros de nestăpânit.