Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Isaia 53:12
Darul
5 zile
Este cel mai frumos timp al anului, dar, de cele mai multe ori, trecem grăbiți prin perioada sărbătorilor. De sărbătoarea Nașterii Domnului, ce ar fi dacă am valorifica minunea? În acest plan de 5 zile, urmărind seria pastorului Craig Groeschel, „Darul”, vom descoperi cum cele trei daruri oferite de înțelepți lui Isus, ne pot conduce astăzi către un loc al minunii și închinării.
Speranță în timpul unei pandemii globale
5 zile
Acestea sunt zile nemaivăzute pentru noi, cei care suntem în viață pe planeta Pământ în acest moment. Istoric, putem găsi speranță dacă ne întoarcem la Cel care a făcut totul și este Domn a tuturor lucrurilor. Ce spune Biblia despre motivul pentru care se întâmplă aceste lucruri? Care este răspunsul lui Dumnezeu cu privire la asta și care este speranța mea privind viața și moartea?
Rupe lanțurile invidiei: un plan de citire de șase zile, de Anna Light
6 zile
Acum, mai mult decât oricând, viețile tuturor oamenilor ne sunt prezentate așa cum vor ei să fie văzute, iar comparația cu propriile vieți dă naștere invidiei. Nu vrei ca acest duh să te macine, dar cum rămâne cu daunele pe care le provoacă invidia atunci când vine împotriva ta din partea altei persoane? În acest plan de citire, vei descoperi cum să depășești invidia, cum să îți păzești inima și cum să umbli în libertate.
Prin rănile Lui suntem tămăduiți
6 zile
Este dureros să vorbești despre ce te-a frânt, totuși în Cuvântul lui Dumnezeu, găsești repere care îți vor indica drumul spre vindecare. În trupul frânt, Hristos a purtat frângerea noastră. Prin rănile Lui suntem vindecați, trup și suflet. În acest plan, te invit să descoperi care sunt rănile emoționale pe care Hristos le-a purtat pentru tine, în așa fel încât tu să experimentezi vindecarea.
Vânătoarea de morcovi
7 Zile
Cu toții urmărim, vânăm ceva. De obicei ceva care se află la încă un pas distanță - o slujbă mai bună, o casă mai confortabilă, o familie perfectă, aprobarea celorlați. Dar nu este aceasta de-a dreptul obositor? Există o cale mai bună? Află în acest plan nou oferit de Life.Church, și care însoțește seria de mesaje a pastorului Craig Groeschel, Vânătoarea de morcovi.
Ultimele lecții: un plan pentru Săptămâna Mare.
10 zile
Să încetinim puțin în această săptămână și să învățăm din ultimele zile ale lui Hristos pe acest pământ. În fiecare zi vom primi lecții și daruri pe care El le-a pregătit pentru noi. Ai nevoie de o reîmprospătare a memoriei cu privire la ce a contat pentru Hristos: să-i iubești pe ai Lui și să-L urmezi pe El? Ce vrea El oare să te învețe săptămâna asta?