Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Efeseni 5:1
Cum să devii un tată după voia lui Dumnezeu
5 zile
Copiii sunt o binecuvântare de la Domnul, indiferent de circumstanțele în care au venit pe lume (Psalmii 127:3). Dacă ești tată, mulțumește lui Dumnezeu pentru aceasta și hotărăște-te chiar în acest moment să fii ceea ce Dumnezeu dorește să fii în viața copiilor tăi, o ilustrare vizibilă și tangibilă a Lui, indiferent de alegerile pe care le-ai făcut până acum. Să fii un tată bun nu este chiar așa de complicat cum ai putea crede! Tot ce trebuie să faci este să îți iubești copiii așa cum și Tatăl tău ceresc te iubește.
Maestru la un lucru
5 zile
Opusul perfecțiunii este mediocritatea, iar mediocritatea nu este nimic mai puțin decât un eșec al iubirii și o reprezentare greșită a chipului lui Dumnezeu. În acest plan, vei explora de ce noi ca și creștini ar trebui să avem cele mai înalte standarde de excelență în munca noastră, ce ar trebui să căutăm în „lucrul nostru unic" și cum putem atinge măiestria în vocația voastră pentru gloria lui Dumnezeu și binele celorlalți.
De ce mă iubește Dumnezeu?
5 zile
Întrebare: când e vorba de Dumnezeu, toți avem întrebări. Dată fiind cultura noastră bazată pe comparație, una dintre cele mai personale întrebări pe care le avem este „De ce mă iubește Dumnezeu?”, sau chiar „Cum poate El să mă iubească?” Pe parcursul acestui plan, vei trece prin 26 de pasaje din Scriptură, fiecare în parte vorbind despre adevărul dragostei necondiționate a lui Dumnezeu pentru tine.
21 de zile în Epistola lui Pavel către Efeseni
21 de zile
Epistola lui Pavel către Efeseni abundă în adevăruri despre Dumnezeu și lucrarea Lui de mântuire în noi. Acest plan este conceput pentru a te ajuta să studiezi în profunzime acest text, în timp ce înveți mai multe despre Dumnezeu și despre tine. Cele 6 sfaturi zilnice te vor ajuta să îți dezvolți obiceiul de a citi și a studia Cuvântul lui Dumnezeu. Acest plan este conceput de Christian Standard Bible (CBS). Aflați mai multe accesând CSBible.com.
Efeseni - În Hristos
21 de zile
Te invităm într-o călătorie de 21 de zile prin cele 6 capitole din cartea Efeseni, în care vei descoperi identitatea ta în Hristos. Ne rugăm ca acest devoțional să devină un instrument al Duhului Sfânt prin care să-ți transforme inima, caracterul și modul în care relaționezi cu oamenii din jurul tău.