1
Geneza 9:12-13
Biblia în versuri 2014
Și Dumnezeu, un semn, a pus Spre-a întări ceea ce-a spus „Priviți dar, curcubeul Meu! L-am așezat în nor. Mereu, De legământ, Îmi va vorbi Și-astfel, nu vă voi mai zdrobi!
Compare
Explore Geneza 9:12-13
2
Geneza 9:16
Va sta deci curcubeu-n nor, Iar Eu îl văd, și nu omor Făpturile de pe pământ, Căci Mi-amintesc de legământ.
Explore Geneza 9:16
3
Geneza 9:6
De-al omului sânge, cumva, Va fi vărsat de cineva, Cel care-l varsă, vreau să știe, Căci și-al său sânge va să fie Vărsat la fel, la rândul lui, Că după chipul Domnului, Fusese omul modelat.
Explore Geneza 9:6
4
Geneza 9:1
Noe și cei trei fii ai lui Primesc, din partea Domnului, În dar, o binecuvântare: „Creșteți! Să fiți în număr mare, Să umpleți iar, acest pământ
Explore Geneza 9:1
5
Geneza 9:3
Tot ce se mișcă și se vede, Precum și toată iarba verde, Date vă sunt, să le mâncați Și foamea să vă stâmpărați.
Explore Geneza 9:3
6
Geneza 9:2
Iar dobitoace, câte sânt, Cuprinse să fie de groază, Când neamul vostru au să-l vază! Vă las mâna să stăpânească Peste-orice fiară pământească, Și peste păsările zării Și-asemeni, peste peștii mării!
Explore Geneza 9:2
7
Geneza 9:7
Voi creșteți dar, neîncetat! În număr, să vă înmulțiți Și pe pământ vă răspândiți!”
Explore Geneza 9:7
ಮುಖಪುಟ
ಬೈಬಲ್
ಯೋಜನೆಗಳು
ವೀಡಿಯೊಗಳು